Semafoare Inteligente In Bucuresti

SEMAFOARE INTELIGENTE ÎN BUCUREŞTI. TRAFICUL VA FI MONITORIZAT PRIN SATELIT
Dupa patru ani de amanari, proiectul de management al traficului a inceput sa fie introdus treptat, in Capitala.
Veşti bune pentru şoferii din Capitală. În Bucureşti a fost inaugurat, in 15 mai, Centrul Unic de Comandă şi Control al Traficului, aflat pe Şoseaua Olteniţei 107-111. Acesta are misiunea de a urmări prin satelit maşinile de intervenţie ale Salvării, Pompierilor şi Poliţiei. Odată cu acest centru vor fi instalate şi semafoare inteligente, care vor debloca electronic intersecţiile aglomerate.

La o conferinţă de presă susţinută cu ocazia inaugurării Centrului de Control al traficului, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat că este vorba despre „un proiect extrem de important, care face parte din cele patru măsuri ce se vor lua pentru fluidizarea traficului din Bucureşti”.

Din 12 mai, sistemul funcţionează în 12 intersecţii situate pe bulevardele Lascăr Catargiu, Magheru şi Bălcescu. În prezent, aproximativ 50 de intersecţii se află în stadiul final de implementare, iar lucrările de instalare se desfăşoară în peste 90. Pe măsură ce instalările vor fi finalizate şi testate, noi intersecţii vor fi introduse în sistemul adaptiv.

Videanu a precizat că noul centru vizualizează intersecţiile cu sistem adaptiv pe perimetrul inelului central al oraşului, pe o axă importantă a oraşului, axa nord-sud, cuprinsă între Casa Presei Libere – Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Universitate – Piaţa Unirii – Şincai, pe bulevardul Carol – Regina Elisabeta – Operă, Decebal – Unirii – Libertăţii.

Trafic dirijat prin satelit.

Acest proiect va fi finalizat în septembrie şi va fi supravegheat chiar şi transportul public. „Fiecare vehicul RATB va avea un dispozitiv care va transmite informaţii către calculatorul din intersecţie, unde, în funcţie de programul fiecăruia, se va regla ce vehicul va avea prioritate şi care nu”,

Pe lângă camere video şi semafoare, în interesecţii există de acum şi senzori care măsoară traficul. El nu măsoară ceea ce este intersecţie, ci ceea ce vine spre ea. Astfel, dacă semaforul sesizează că şirul de maşini este mare pe unul dintre braţele intersecţiei, sistemul va pune verde pe acea parte. În momentul de faţă, indiferent de lungimea coloanei de maşini, timpul de aşteptare la semafor este acelaşi pentru toţi.

În plus, maşinile Salvării îşi vor putea „comanda” singure culoarea verde a semaforului. „Centrul de control este locul unde se urmăreşte permanent circulaţia în oraş. Este un proiect în care un număr de peste 1600 de blocuri de semaforizare vor fi înnoite, peste 60 de controlere pentru controlul fucnţionării semafoarelor şi peste 90 de camere de luat vederi vor fi amplasate într-o parte din aceste intesecţii”, a declarat Gheorghe Udrişte, şeful Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei.

Sursa: Antena3.ro

Termeni si conditii |  Politica de confidentialitate / GDPRANPC
© Copyright 2024