De cele mai multe ori, primul ajutor decide succesul asistentei de urgenta si recuperarea accidentatului.
Fracturile sunt ruperi totale sau partiale ale unui os, determinate de cause accidentale.
De cele mai multe ori se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile aparand mult mai usor atunci cand osul este bolnav, sau la batrani, la care oasele sunt rarefiate.
Fracturile pot fi de mai multe feluri.
In functie de pozitia capetelor de fractura, putem distinge:
• fracturi fara deplasare, in care fragmentele osului rupt raman pe loc;
• fracturi cu deplasare, cand capetele de fractura se indeparteaza unul de celalalt.
In functie de comunicarea focarului de fractura cu exteriorul, putem distinge:
• fracturi inchise, in care pielea din regiunea fracturii ramane intacta;
• fracturi deschise, in care ruptura osului este insotita si de o rana a pielii si a muschilor din regiunea respectiva. In cazul fracturilor deschise, pericolul de infectie este foarte mare daca nu se iau imediat masuri de protectie. Uneori, fracturile deschise pot fi insotite de o hemoragie externa, de astuparea unor vene din jur (tromboza venoasa) sau de embolii grasoase sau gazoase.
In functie de numarul de fragbente osoase rezultate din fractura se pot distinge:
• fracturi simple, care au numai doua fragmente osoase;
• fracturi cominutive, in care osul este sfaramat in mai multe fragmente.
O fractura cu aspect particular se poate intalni mai des la copiii mici, la care oasele sunt mai flexibile – este vorba de asa numita fractura “in lemn verde”.
Primul ajutor in cazul accidentatilor cu fracturi se desfasoara dupa urmatoarea schema:
• degajarea accidentatului din focarul de producere a fracturilor;
• asezarea accidentatului in pozitie cat mai comoda si interzicerea oricarui tip de miscari;
• calmarea durerilor;
• examinarea locala si generala;
• toaleta mecanica, hemostaza si pansarea ranilor asociate;
• axarea membrelor in cazul fracturilor cu deplasari si angulari importante;
• imobilizarea provizorie;
• asigurarea transportului la spital.
Semnele dupa care putem recunoaste o fractura se pot imparti in doua categorii:
• semne de probabilitate;
• semen de certitudine.
Semnele de probabilitate ale unei fracturi sunt:
• durerea locala care apare brusc, in momentul accidentului, este situata exact la locul fracturii, se intensifica prin apasarea focarului de fractura si se diminueaza dupa imobilizarea corecta;
• deformarea locala, care tine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractura si poate aparea in lungul osului (incalecare) sau laterala (unghiulara);
• impotenta functionala (imposibilitatea folosirii membrului fracturat), care este totala in fracturile cu deplasare si relativa in fracturile fara deplasare sau in fracturile la un singur os si la segmentele de membru compuse din doua sau mai multe oase (antebrat, gamba);
• echimoza (vanataia) locala care apare ulterior, a doua sau a treia zi dupa accident.
Semnele de certitudine ale unei fracturi sunt:
• mobilitatea anormala la nivelul focarului de fractura, in functie de axele osului respectiv;
• frecarea oaselor (zgomot caracteristic, de paraitura, care apare la miscarea sau lovirea capetelor fracturate);
• lipsa de transmitere a miscarii la distanta (miscarea imprimata la unul din capetele osului nu se transmite la celalalt capat);
• intreruperea traiectului osos, care se poate pune in evidenta doar la oasele care se gasesc imediat sub piele.
ATENTIE! Nu se insista prea mult la cercetarea semnelor de siguranta ale unei fractura, deoarece mobilizarea capetelor osoase poate provoca ranirea unor artere sau a unor nervi din vecinatate
In fracturile deschise, in afara semnelor descrise mai sus, apare si rana.
Diagnosticul unei fracturi se pune cu certitudine numai cu ajutorul examenului radiologic. De aceea, cea mai corecta atitudine in fata unei fracturi sau a unei suspiciuni de fractura este transportarea accidentatului la unitatea sanitara specializata, imediat dupa acordarea primului ajutor.
Imobilizarea unei fracturi
Imobilizarea unei fracturi se face de cele mai multe ori provizoriu, cu mijloacele pe care le avem la indemana. Se pot folosi atele din orice material (lemn, metal, carton).
Pentru membrul superior si pentru clavicula se utilizeaza doi colaci de panza rasuciti si legati la spate;
Pentru brat se utilizeaza 1 – 2 atele aplicate pe acesta.
Antebratul se imobilizeaza prin utilizarea a 1 – 2 atele, apoi acesta se suspenda cu ajutorul unui bandaj nedeformabil legat de gat.
In cazul fracturarii membrului inferior, imobilizarea cuprinde, de obicei, intreg membrul respectiv. Pentru aceasta, in cazul in care avem doua atele ,acestea se aseaza fata in fata, pe partile laterale ale piciorului iar in cazul in care nu avem decat o atela, o asezam pe partea laterala a piciorului si folosim, ca a doua atela, celalalt picior, legand strans picioarele accidentatului. Se mai pot folosi un cearsaf indoit in forma de jgheab sau o patura
Pentru fixarea oricarui tip de atela, trebuie sa avem grija ca aceasta sa nu apese pe rani sau sa produca dureri accidentatului. In acest scop, orice obiect folosit drept atela va trebui sa fie infasurat in fasa sau in panza.
Ca regula generala, orice atela bine asezata trebuie sa depaseasca si deasupra si dedesupt ambele articulatii ale osului fracturat, imobilizandu-le.
Luxatiile sunt pozitii vicioase ale oaselor care formeaza o articulatie si se produc de obicei in acelasi mod ca si fracturile. De cale mai multe ori, luxatia traumatica este insotita de ruptura capsulei si a ligamentelor articulare.
Semnele caracteristice ale unei luxatii sunt:
• durerea locala;
• deformarea regiunii respective comparativ cu regiunea simetrica;
• limitarea miscarilor;
• pozitia anormala a membrului luxat;
• scurtarea sau lungirea membrului lezat.
Primul ajutor trebuie sa se rezume doar la imobilizarea provizorie si, daca este cazul, la pansarea eventualelor plagi
Atentie! Nu vom incerca sub nici un motiv sa “punem la loc” oasele luxate. Aceastamanevra trebuie facuta numai de un cadru medical de specialitate.
Entorsele. Sub denumirea de entorsa se intelege ansamblul unor leziuni produse intr-o articulatie ca urmare a unei miscari fortate de torsiune. Uneori aceasta este insotita si de o rupture a ligamentelor.
Cauzele acestor accidente sunt aceleasi ca la fracturi sau luxatii.
Cele mai frecvente sunt entorsele la nivelul extremitatilor (degete, incheietura mainii, glezne).
Semnele unei entorse sunt:
• durerea intense ce apare imediat dupa traumatism;
• umflarea regiunii respective;
• imposibilitatea folosirii membrului lezat.
Primul ajutor in cazul entorselor cuprinde doar imobilizarea provizorie si transportul accidentatului la unitatea medico-sanitara cea mai apropiata.