Art. 1. – Participanţii la trafic sunt obligaţi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi celelalte dispoziţii din prezentul regulament.
Art. 2. – In sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
- declivitate- înclinarea unui drum pe o porţiune uniformă faţă de planul orizontal;
- viabilitatea drumului – starea tehnică corespunzătoare a părţii carosabile, constând în practicabilitatea permanentă a acesteia potrivit reglementărilor specifice sectorului de drum, lipsa obstacolelor şi existenţa amenajărilor rutiere şi a mijloacelor de semnalizare, care să asigure fluenţa şi siguranţa circulaţiei;
- cortegiu – grup de persoane care se deplasează pe drumul public însoţind o ceremonie;
- grup organizat – două sau mai multe persoane care au un conducător şi se deplasează sau staţionează pe drumurile publice în baza unei autorizaţii eliberate de administratorul drumului public cu avizul poliţiei rutiere;
- reţinerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii înlocuitoare a acestora – măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri;
- retragerea permisului de conducere – măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră în baza unui certificat medico-legal prin care titularul a fost declarat inapt medical, constând în reţinerea documentului şi interzicerea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie:
- retragerea certificatului de înmatriculare – măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în reţinerea documentului şi interzicerea dreptului de a pune în mişcare pe drumurile publice vehiculul respectiv;
- retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare – măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în demontarea plăcuţelor de pe vehicul şi păstrarea lor la sediul poliţiei rutiere până la încetarea cauzelor care au dus la aplicarea acestei măsuri;
- şeful serviciului poliţiei rutiere – ofiţerul de poliţie rutieră care îndeplineşte atribuţiile funcţiei de şef al serviciului poliţiei rutiere din structura unui inspectorat judeţean de poliţie sau al Brigăzii de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti;
- urgenţă – situaţia de criză sau de pericol potenţial major care necesită deplasarea imediată pentru prevenirea producerii unor evenimente cu consecinţe negative, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau a integrităţii unor bunuri ori pentru limitarea afectării mediului înconjurător.
Art. 3. – (1) Administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia.
(2) In scopul desfăşurării în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, administratorul drumului public trebuie să realizeze amenajări rutiere pentru a determina participanţii la trafic să respecte semnificaţia semnalizării rutiere.
(3) Administratorul drumului public este obligat să instaleze, la intrarea şi la ieşirea din localitate, indicatoare cu aceste semnificaţii.
(4) Proprietarul sau administratorul drumului de utilitate privată, deschis circulaţiei publice, este obligat să instaleze la intrarea pe acesta indicatoare de reglementare şi panouri adiţionale cu intervalul de timp în care este permis accesul vehiculelor şi pietonilor.
(5) La intrarea pe un drum care nu este deschis circulaţiei publice, proprietarul sau administratorul acestuia este obligat să instaleze, în loc vizibil, indicator cu semnificaţia „Accesul interzis” şi panou cu inscripţia „Drum închis circulaţiei publice”.
Art. 4. – (1) Inchiderea sau crearea de restricţii pentru circulaţia vehiculelor ori a pietonilor pe drumurile publice se poate face numai pentru limitarea intensităţii traficului, pentru protecţia unor sectoare de drum sau pentru executarea unor lucrări, în condiţiile stabilite de lege.
(2) In cazul unor evenimente rutiere sau în situaţia în care siguranţa traficului rutier este periclitată datorită unor fenomene naturale, poliţia rutieră sau administratorul drumului public, cu avizul poliţiei rutiere, poate dispune restricţii temporare de circulaţie, informând participanţii la trafic cu privire la interdicţie, durata acesteia şi rutele ocolitoare de deplasare.
Art. 5. – (1) Administratorul drumului public este obligat să ia măsuri de înlăturare imediată a cauzelor evenimentelor rutiere datorate configuraţiei, stării sau dotării tehnice necorespunzătoare a acestuia.
(2) In cazul producerii unor evenimente rutiere, administratorul drumului public este obligat să îl cureţe, să înlăture obstacolele aflate pe partea carosabilă şi să readucă drumul la starea iniţială.
Art. 6. – (1) Traseele pe care se efectuează servicii regulate de transport public local de călători, cu excepţia celor care efectuează transport în regim de taxi, se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Staţiile mijloacelor de transport public de persoane, inclusiv locurile de aşteptare a clienţilor pentru transportul în regim de taxi, se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul poliţiei rutiere.
(3) Pe drumurile din afara localităţilor administratorul drumului public este obligat să amenajeze alveole pentru staţiile mijloacelor de transport public de persoane.
(4) Administratorul drumului public este obligat să delimiteze staţiile mijloacelor de transport public de persoane care nu sunt prevăzute cu alveole, prin aplicarea marcajului „Staţie autobuz, troleibuz”.
(5) Pe sectoarele de drum cu risc sporit de accidente, de pe drumurile cu o lăţime mai mare de 7 m, administratorul drumului public este obligat să amenajeze în zona de separare a sensurilor de circulaţie, pe trecerile pentru pietoni, refugii pentru aceştia, semnalizate corespunzător.
(6) Staţiile mijloacelor de transport public de persoane situate în apropierea intersecţiilor se amenajează la cel puţin 50 m înainte sau după acestea.
(7) Dacă în localităţi traseele mijloacelor de transport public de persoane traversează calea ferată la acelaşi nivel, în ambele părţi înainte de trecere trebuie să existe staţii de oprire la cel puţin 50 m de aceasta.
Art. 7. – (1) La intersecţia unei căi ferate cu un drum public administratorul căii ferate este obligat să asigure planeitatea trecerii la nivel, iar împreună cu administratorul drumului public, să stabilească, să instaleze, cu acordul poliţiei rutiere, şi să întreţină mijloacele de semnalizare a acesteia, potrivit competenţelor.
(2) La trecerea la nivel cu calea ferată administratorul acesteia şi cel al drumului public, împreună cu deţinătorii terenurilor învecinate, sunt obligaţi să înlăture obstacolele şi să interzică amplasarea de panouri, afişe, instalaţii, precum şi construcţii care ar diminua vizibilitatea din zona în care conducătorul de vehicul este obligat să se asigure.
(3) La intersecţia unui drum public cu o cale ferată industrială, administratorul şi/sau utilizatorul acesteia este obligat să asigure prezenţa unui agent de cale ferată pentru oprirea traficului de vehicule şi pietoni până la trecerea vehiculului feroviar.
(4) Dacă la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere nu se pot asigura cerinţele prevăzute la alin. (2), administratorul drumului public împreună cu cel al căii ferate, cu acordul poliţiei rutiere, iau măsuri, după caz, pentru:
- a) instalarea de bariere manuale sau dispozitive automate, în ordinea urgenţei stabilite de aceste autorităţi;
- b) desfiinţarea trecerii cu devierea circulaţiei rutiere pe altă trecere la nivel cu calea ferată învecinată, cu vizibilitate asigurată sau prevăzută cu barieră manuală;
- c) separarea fluxurilor de circulaţie rutieră, respectiv feroviară, prin construirea unor pasaje subterane sau supraterane.
Art. 8. – (1) Lucrările în zona drumului public se execută, în condiţiile stabilite prin autorizaţie, de administratorul drumului ori al căii ferate, cu avizul poliţiei rutiere.
(2) Executantul de lucrări în zona drumului public este obligat să realizeze amenajările rutiere aprobate în proiect, pentru a permite circulaţia în siguranţă a participanţilor la trafic.
(3) Când lucrările se efectuează pe trotuar şi împiedică circulaţia pe acesta, executantul lucrărilor este obligat să construiască pasaje pentru pietoni, separate de partea carosabilă şi protejate corespunzător.
(4) Executantul lucrărilor este obligat ca, la terminarea acestora, să aducă drumul la starea iniţială sau la cea stabilită prin proiect.
(5) Administratorul drumului public sau al căii ferate este obligat să verifice şi să recepţioneze lucrările executate în zona drumului public numai dacă acestea corespund normelor de calitate prevăzute de lege şi avizelor obţinute anterior începerii lucrărilor.